Proiect cu finantare „Tărâmul lui Ecologel”-GPP Nr. 53 Oradea

Grădină urbană pe „Tărâmul lui Ecologel”

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 53 Oradea a răspuns la apelul programului Plantropolis, lansat de către Fundația Comunitară Oradea cu sprijinul Russmedia România prin proiectul „Tărâmul lui Ecologel”, care a fost aprobat și finanțat cu suma de 8.000 de lei. Prin acest proiect vom implementa o grădină urbană în care vom planta legume, flori și plante aromatice.

Familiarizarea cu noțiunile de educație pentru protecția mediului, reciclare și ecologie urbană sunt exemplele cele mai concludente în relația dintre natură cu nevoile umane. De asemenea, prin punerea în aplicare a acestui proiect, vom crește gradul de conștientizare a unei vieți sănătoase, a grijii individuale alocate grădinăritului și a responsabilității de a proteja mediul, iar copiii vor putea să își dezvolte simțurile legate de alimente, să cunoască diversitatea legumelor, plantelor aromatice și nu în ultimul rând, să înțeleagă importanța nutriției pentru sănătatea și bunăstarea lor. Prima activitate derulată în cadrul proiectului a pornit de la premisa că educația timpurie ilustrează vârsta la care copiii pot înțelege consecințele mediului, dacă au fost îndrumați spre a înţelege procesul colectării selective a deșeurilor. Ca urmare, preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53 Oradea au înțeles cum pot reduce poluarea și în egală măsură, cum pot contribui la conservarea resurselor naturale biodegradabile, datorită activității demonstrative susţinute de doamna director Dóra Aczél de la Asociației Grund Community. Prin utilizarea pubelelor de culori diferite, preșcolarii grădiniței noastre vor ști să separe deșeurile și să le transformăm în compost. De asemenea, prin acțiuni repetate pe această temă vom contribui la menținerea unui mediu curat și sănătos, dar şi la creșterea calității vieții.

Menționăm că Plantropolis că este finanțat de Russmedia România, cu sprijinul VPK Packaging Salonta, Asociația Grund Community și implementat local de Fundația Comunitară ORADEA

GALERIE FOTO

Proiect cu finantare „Grădina mea”-GPP Nr.20 Oradea

Viitorul planetei noastre depinde de o schimbare a conștiinței, în care oamenii și resursele naturale nu mai sunt exploatate fără a se lua în considerare impactul pe termen lung. Sprijinirea celor mici încă din copilăria timpurie să dezvolte o relație de sensibilitate, compasiune și cooperare între ei și lumea naturala, este un pas crucial în generarea acestei noi conștiințe.

Proiectul „GRĂDINA MEA”, prin intermediul echipei de implementare, format din cadrele didactice, își propune să implice un număr cât mai mare de preșcolari și părinții acestora. Pornind de la ideea – copilul care a învățat să admire natura, parcul cu flori, acel copil va deveni prietenul naturii și mai apoi protectorul ei – ne propunem să implementăm o grădină de legume și mirodenii, în curtea grădiniței. Grădina va fi amplasată în curtea grădiniței ,pe o suprafată de 25 mp,într-o zona acesibila pentru copii( suprafața este o scenă de 5m/5m, înaltă de 80 cm de la sol,este aproape de sursa de apă, cu acces direct din clădire, acest aspect l-am luat în calcul ținând seama de vârsta copiilor, 3-6 ani)Legumele vor fi cultivate în lădițe de permacultură, iar mirodeniile în lădițe etajate. Preșcolarii vor fi implicați de la plantarea semințelor și a răsadurilor, la îngrijirea straturilor, până la cultivarea acestora. Odată culese, legumele vor fi consumate de către toți preșcolarii din unitate, în ideea de a-i învăța să consume conștient legume proaspete.

În prima parte vom planta semințe în pahare (în sala de grupă) care vor fi îngrijite de copii, apoi acestea vor fi plantate în lădițe în curtea grădiniței (roșii, busuioc, mărar). Legume precum salata verde, spanac, ceapa le vor planta direct în lădițe conform anotimpului. Dorim să formăm copiilor deprinderea de a consuma legume proaspete în salata aromată cu mirodenii (busuioc, mărar). Pe termen lung dorim ca aceste culturi să le putem dona unor copii nevoiași din comunitate, de la un centru specializat( de ex.3 kg de spanac). Prin fapte, gesturi, exemple de urmat, putem stârni în sufletul copilului dragostea pentru natură și dorința de a veni în sprijinul ei. Pe parcursul derulării proiectului, vom beneficiat de sprijin și ajutor din partea tuturor partenerilor implicați, ceea ce va duce la realizarea obiectivelor.Curtea grădiniței va avea un spațiu verde, creat pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Acest proiect v-a aduce plus valoare în comunitate, în cartier și se va complete perfect cu condițiile pe care grădinița noastră le are (Energie termică automatizată, panouri fotovoltaice).

  • Conștientizarea procesul de cultivare a plantelor/legumelor de către preșcolari , prin observarea directă a stadiilor de dezvoltare a unei plante/legume, de la „sămânță la legume”, prin contribuția copiilor la acest proces.
  • Cultivarea și consumul legumelor în cadrul picnicului din curtea grădiniței
  • Finanțarea proiectului cu 4900 RON

Galerie Foto